Dragi colegi,
În numele Comitetului Național de Organizare al celui deal V-lea Congres al Asociației Române pentru Chirurgie Endoscopică și alte Tehnici Intervenționale (ARCE), am deosebita plăcere de a vă adresa un călduros “Bine ați venit”. Ne bucurăm să constatăm că la această reuniune sunt prezenți peste 500 de participanți români și străini.
De-a lungul timpului, A.R.C.E. s-a dovedit o asociație cu un înalt nivel științific și cu un mare grad de accesibilitate, care a permis specialiștilor români nu numai să învețe de la alții, ci și să-și împărtășească propria experiență.
Considerăm Congresul ARCE ca un moment optim pentru a discuta împreună problemele specialităților noastre, subiecte de interes general în practica zilnică, aspecte clinice particulare, rezultate ale studiilor clinice sau experimentale, probleme privind formarea și perfecționarea continuă a celor ce activează în domeniile chirurgiei minim-invazive sau altor tehnici intervenționale. Este practic singurul forum în care specialități ca și chirurgia generală, chirurgia pediatrică, chirurgia toracică, ginecologia, urologia, anestezia, neurochirurgia, ortopedia, chirurgia ORL sau radiologia intervențională, pot prezenta experiențele particulare și pot căuta soluții comune de rezolvare a problemelor medicale prin tehnici minimal-invazive.
Este salutară participarea cadrelor medii de diferite specialități la acest eveniment, dovedinduse astfel încă o dată că o medicinăde performanță nu poate fi efectuată fară implicarea tuturor participanților la actul medical.
Aria expozițională în care sunt prezente principalele companii de echipamente medicale și farmaceutice vă oferă prilejul de a cunoaște cele mai noi produse, care ne permit nouă, clinicienilor, să îmbunătățim calitatea și siguranța actului medical.
Sperăm, de asemenea, că atât programul social armonizat cu ambianța plăcută a Hotelului Rin Grand, cât și implicarea Sponsorilor în susținerea Congresului vor completa eforturile noastre spre a vă oferi o ședere cât mai plăcută.
Prof.Dr. Mircea Beuran
Președinte Congres ARCE 2009
În numele Asociației Române
pentru Chirurgie Endoscopică și alte Tehnici Intervenționale
(A.R.C.E.) am onoarea de a vă invita să
participați la Al V-lea Congres Național ARCE, care va avea loc în perioada 11
- 14 noiembrie 2009, la București.
Congresul își propune să
discute probleme de actualitate în chirurgia minim-invazivă - programele de
training, noutățile tehnologice (chirurgie robotică, NOTES), locul
laparoscopiei în ghidurile de practică medicală - precum și temele clasice -
chirurgie eso-gastrică, colo-rectală, hepato-bilio-pancreatică, metabolică,
toracoscopică, endocrină.
Experții noștri și invitații
din străinătate își vor împărtăși experiența și expertiza în chirurgia
minim-invazivă și vor fi garanții unui înalt nivel științific.
Siturile istorice, muzeele de
artă și teatrele renumite ale Capitalei vor asigura o ambianță plăcută pentru
Dumneavoastra și însoțitorii Dumneavoastră.
Nu în ultimul rând, locul de
desfășurare al Congresului - Centrul de Conferințe Rin Grand Hotel, București - va permite un suport logistic deosebit și un cadru agreabil.
Vă așteptăm cu drag,
Prof. Dr.
Eugen Târcoveanu
Președinte Asociația Română
pentru
Chirurgie Endoscopică și alte
Tehnici Intervenționale (A.R.C.E.)
